Lu pinnulu

0
1052

Mercutia te le ciniri alle prime te marzu.
Mentre lu sule scusu ‘rretu Monte te l’Autu spià chianu chianu lu paiese ncora mienzu durmisciutu, na sveglia cantarina sunau tuttu te paru e figge zumpare te lu liettu lu Fernandu ca sta’ durmia a ‘nchinu.
Intra la cucina la moca te lu cafè sta ncignà a spittirrare: a subbra la banca la chiccara era pronta cu bbessa china. Quannu la Rossella idde lu maritu rriare strascinannu li pieti, pijau la moca, ‘ndiacau lu cafè e ni tese lu bongiornu.

La tazza sta fumà comu la focara e l’ardore stessu ni ‘nduciu lu risvegliu. Cu le ddò ticite mpalate ncora pe’ lu friddu, lu Fernandu pijau la chiccara e la biscinau alli musi. Allu meju, però, ca sta ncignà a bbire, stampagnau l’uecchi tuttu te paru: se ccorse ca mancànu le pastabburre.
La Rossella, ca sapia ca la sciurnata te lu maritu ncignà cu li biscuetti, lu uardau cumpiatuta e ni tisse: – Fernà, nu uardare cussì: osce suntu le ciniri e sai ca ete disciunu. –
– Hai ragione mujere mia – rispuse lu Fernandu –, ma tie sai ca a’ prima matina me piace cu me ncummu lu stomicu cu na pastorella. –
– La sacciu, Fernà, ma a’ capire ca osce ete disciunu e comu l’auri anni, l’imu fare sanu sanu –.
Lu Fernandu chicau la capu, pinsau nu picca e ausannu ‘ppena l’uecchi puntau mujerisa e dimmannau: – Allora.. uè cu dici…ca osce…nui ddoi…nu mangiamu nienti? –
– Fernà, sai comu ticiane li ntichi, no? “Ci è rumasu rumasu cu ‘la spina, osce è quaremma e se disciuna”. –
– Sine, ma l’auru titteriu ticia “carniali cu le ‘mbroie, osce
maccaruni e crai foje”. Mancu quiddhe me toccanu osce?
– Fernanudu miu, comu l’auri anni puru st’annu imu fare lu
sacrificiu cu rimanimu a disciunu tuttu lu giurnu, fenca a stasira. –
– Fenca a sta sira? E ci mantene? – pinsau lu Fernandu.
Stese nn’attimu cittu, poi tuccau cu se minte l’anima ‘mpace e cu gnutte a’ bbacante. Pijau ntorna la tazza, cu l’uecchi ncicirignati mirzau lu cafè, ca ni sippe maru già prima cu se lu biie, e rignannu lu figge scinnere tuttu te paru.

* * *

Fore sta ncigna’ la monna te le ulie.
Lu fumulizzu te le fronne bruciate se ausà te terra comu quiddhu te lu zinzieri a missa e lu jentisceddhu te sciroccu, passannu, ne lu purtà mmera Campie. Li passeri ulànu te nu puntu ‘ll’auru circannu nu cauertu cchiù mmasunatu cu se fazzane lu nidu.
A mmera la Russia, li cippuni ncarizzati quarche giurnu prima te nu sule marzulinu iane ncignatu a braprere l’uecchi alle prime uci te la primavera. L’aria frisca te prima matina trimuà pe’ lu lamientu te pecure scacagnulate e te auniceddhi janchi ca pariane zinzuli te nuule ca camminannu ‘nterra.
Lu pinsieri te lu disciunu sicutau lu Fernandu puru a campagna e se ne mpussissau comu nu timoniu. Lu stomicu rimbombà comu tronate intra intra e nn’auru picca ‘ia discitati li scursuni; rungulà le pastebburre ca nu ‘ia iste e mancu lu gnuttere a bbacante lu pijà pe’ fessa.
Circau cu risiste e tirau a ‘nanzi cu spiccia la fatia. Se ‘mpizzau subbra la scala liatizza e cu lu sirracchiu ncignau cu monna quarche arviru te ulia; poi ccose le nache e le ncatastau a nn’angulieddhu cu le brucia. L’uecchiu ni fitau all’arvirieddhi te aranciu e te limone ca iane ncignatu a fiorire: pinsau cu li nnesta e poi ni ‘mpuggiau na petra te subbra pe’ la fruatura te lu fruttu.
S’ia fatta già menzatia e lu sule sta spiccià te ssucare lu sarenu ‘mpuggiatu ‘nterra comu acqua benititta.
Lu Fernandu ccose li fierri e turnau a casa.
Ma ia statu meju cu rimane a campagna.
Nu figge a tiempu cu brape lu purtune ca l’ardore te li totani fritti ni issiu nnanzi e ne inchiu le rrobbe, lu stomicu e ni figge turnare lu pinzieri te lu disciunu.
Petecatapete trasiu intra la cucina e truau mujerisa ca sta’ bbutà lu pisce intra la farina. Cu na goccia te spiranza dummannau: – allora sta cucini? –.
– Nossignore, Fernà… – rispuse la Rossella – sta friu sulamente ddò totani pe’ le strie: ce curpa nn’annu dh’ anime innocenti? –
– E ce curpa nn’aggiu iou cu stau a ddisciunu! –
Chicau la capu e gnuttiu ‘ntorna a bacante.
La espra nu ni passau cchiui. Ormai lu pinsieri te lu disciunu s’ia mpussissatu te dhu cristianu comu l’ardore te la murga li pariti. Se stise subbra lu divanu, suspirau te malinconia e ‘mpassulau nn’uretta bbona.

* * *
Alle sei te la espra le campane te la Matonna sunara missa.
La gente rriava sparpajata te li quattru puntuni e a momenti la chiesa se inchiu. Subbra l’artare don Mariu ia priparate le ciniri e l’ia ‘ndiacate intra ddo’ cuppette te cristallu: quannu rriau lu momentu ni tese la benedizione e poi …“Memento homo, quia pulvis es et in pulverem reverteris”, e cignau cu le sfricula subbra la capu te li cristiani.
Allu Fernandu dhe capure unte te cinere ni pariane li totani ‘nfarinati ca la Rossella ia fritti a menzatia. Sturciu sulamente li musi e…puru iddhu ibbe la cinere. Quannu spicciau tuttu se ne turnau a casa ziccatu sutta razzu cu mujerisa.
Strata facennu, la Rossella nni figge lu resocontu te tuttu quiddhu ca ja fattu dhu giurnu e quanti totani ia fritti pè le piccinne loru.
Lu Fernandu nu fiatà: lu pensieri te lu disciunu e te la fame ormai nia lliata puru la parola.
Quannu rriara a casa, sapennu ca nu putia mangiare, se spaparanzau commutu allu divanu cu se uarda la televisione, ma anzicchè te lu film, te nanzi ni passavane piatti chini te bbunnanzia, e lu pinsieri lu figge babbare:
– Fernà, a cce sta piensi? – tisse la Rossella – Stai cittu cittu! –
– Sta pensu, Rossè, ca puru st’annu lu disciunu l’imu fattu sanu sanu: nu mm’aggiu pijatu mancu nna stozza te pane! –
– Iou puru Fernà. Pensa ca iou lu pinnulu me l’aggiu pijatu puru senz’acqua –.
Dhe palore nu figgera mancu a tiempu cu trasene te la prima ricchia ca lu Fernandu, russu a nfacce, se mpizzau tisu, se utau rittu a mujerisa e ni tisse: – a menu tie t’à pijatu lu pinnulu! –
Foi nn’attimu: la Rossella strinse prima li musi, poi se uardara intra l’uecchi e ncignara cu se scattane te risi.
Nu baciu a subbra li musi turau quantu la notte. Allu crà matina le pastebburre lu spittare a subbra la banca.

{loadposition addthis}

Paisemiu è una finestra che permette al lettore di affacciarsi ogni giorno sulle notizie del Salento per sapere cosa accade intorno a noi. Un web giornale che vuole rendere partecipi i propri lettori, che vuole entrare nelle loro case e chiedere loro con quali problemi devono convivere ogni giorno, quali le ingiustizie che devono ingoiare senza che nessuno dia loro voce. A questo dovrebbe servire il “quarto potere”, a dar voce a chi non ne ha, facendo da tramite tra i cittadini e le pubbliche amministrazioni spesso poco attente alle esigenze della comunità. Auspichiamo quindi di diventare non solo il vostro punto di riferimento nell’informazione quotidiana ma, soprattutto, il megafono dei cittadini per rendere loro un vero e proprio servizio.

LASCIA UN COMMENTO

Per favore scrivi un commento valido!
Inserisci il tuo nome qui

Convalida il tuo commento... *

CONDIVIDI
Previous articleU.S. Lecce: convocati per la gara contro la Tritium e dichiarazioni di Toma
Next articleA Villa Convento in festa con la “Pentolaccia”